URA – SENTIMENTUL VIETII NEIMPLINITE

0
641

 „Nu uita niciodată că unii te pot urî, dar cei care te urăsc nu te înving decât dacă îi urăşti şi tu. Şi când o faci, te distrugi.”

 R.M. Nixon

Din Scriptură aflăm că Dumnezeu este plin de bunătate, Dumnezeu este iubire! El fiind sursa bunătăţii, bunătatea Lui ajunge la noi prin rodirea Duhului, prin comunicarea şi împărtăşirea caracterului lui Hristos în noi, pe care o face Duhul Sfânt. „Cine se scăldă în sfera bunătăţii, a iubirii măcar pentru câteva clipe, simte o stare de fericire, de mulţumire, de liniştire…” Cu toţii am simţit bunătatea, iubirea, am simţit cum aceste stări înalţă spiritul uman. Dar pentru a atinge acest punct, este necesar să ducem o luptă cu noi înşine şi cu cei care ne violează comportamentul moral cu un tupeu nemaipomenit şi cu ignorarea normelor religios-morale dar și a celor juridice; să avem în vedere totodată armonia care există între bunătate, iubire şi dreptate, din gesturile lui Iisus Hristos care a plâns pentru oameni, a murit pentru noi, dar tot El a luat biciul în Templu şi nu a ezitat să-i numească pe unii ,,morminte văruite”. Şi… să acceptăm lipsa contradicţiei între bunătate şi pedepsirea onestă a răului, pentru că ,,Domnul este bun şi drept”, iar acestea două se găsesc într-o perfectă armonie în natura divină: ,,Dreptatea şi pacea se sărută” (Psalm 85.10b).

Este tot atât de adevărat că pentru unii, ura constituie o adevărată plăcere, o hrană a sufletului. Romanticul poet englez George Gordon Byron spunea că „oamenii iubesc în pripă, dar urăsc liniştit până la moarte”. Și-atunci, să fim buni, iubitori sau să urâm? Să alegem a trăi cu iubire, sau cu ură şi răzbunare? Pitagora, considerat unul dintre cei mai mari legiuitori ai antichității grecești spunea de pe atunci că viața cumpătată, în slujba binelui și a dreptății, trebuie să stea la baza alcătuirii politice a unui stat.

În cartea: „România încotroGheorghe Popa ne vorbeşte despre inegalităţi, contradicţii şi nedreptăţi, sugerându-ne a le limita prin dreptate socială, prin legi bine stabilite. Dar pentru aceasta  trebuie să existe, ne spune, „un anumit nivel general de spirit civic şi responsabilitate socială”, adică să existe procesul educativ, şi propune ca „în fruntea organismelor sociale centrale de decizie, acţiune şi comandă, să fie oameni de calitate din punct de vedere moral, profesional şi politic”, în mod contrar, deteriorarea socială poate să înceapă şi să se dezvolte „de la cap” şi dă exemplu corupţia. Heinrich Heine spunea clar și fără echivoc: „O naţiune nu poate fi regenerată dacă regimul ei nu dovedeşte o înaltă forţă morală”.

Și ne mai întrebăm cum a ajuns omenirea la atâta ură? De ce ura pare să domine astăzi societatea românească? Trebuie să remarcăm că Alegerile recente din România şi Criza politica au la bază criza morală prin care trece Romania şi motivul principal este acela că nu am judecat suficient, nu ne-am limpezit mințile şi am neglijat trecutul. Unora le-a fost teamă că îşi pierd posturile, alţii averile dobândite ilicit şi astfel au făcut tot posibilul să ignore sau chiar să îngroape trecutul. Noroc de scriitorii, istoricii şi jurnaliştii care nu s-au lăsat intimidaţi şi cu mult curaj au făcut dezvăluiri (dar nu suficiente!), pentru a lăsa o frescă a vieţii în comunism, şi a celei post comuniste. Și în al doilea rând, ne-am obișnuit să dăm în cap elitelor, de la care am putea învăța ce fel de atitudine să adoptăm în fața unor situații, de criză morală.

În legile bisericești sunt cuprinse Poruncile, iar Porunca dragostei cere creștinului să dezrădăcineze din suflet său orice urmă de mânie și de ură față de semen și să răsplătească răul cu binele. Apostolul Pavel spunea că legea morală e înscrisă în inima omului; Dumnezeu ne-a înzestrat cu conştiinţă, lăsându-ne libertatea învățării cunoaşterii a ceea ce-i bine şi a ceea ce este rău. Psihologii merg pe căile lor de investigare: Carl Gustav Jung ajunge la concluzia că anumite categorii ale gândirii ne sunt date aprioric, adică înaintea oricărei experiențe de viață, ele ivindu-se simultan cu primul act de gândire.

Aparținem cu toții societății în care trăim, dar gândim diferit și ne manifestăm diferit, fiecare după pornirile naturale ale sufletului său, și atunci este normal să existe și oameni cărora orice nedreptate să le trezească în suflete nemulțumirea, revolta, să fie înclinaţi spre a lua o atitudine morală sau imorală. Sinele lor nu se află în deplin acord cu ceva, cu cineva, încep să urască pentru că acesta este impulsul inimii, un impuls puternic și care poate fi la fel de puternic ca cel pe care-l pot avea pentru iubire. Ura poate începe lent cu blazare, dispreţ, judecată strâmbă, bârfă, invidie, gelozie sau chiar discriminare. Uneori toate aceste stări trec neobservate, ca „boli mai uşoare, dar netratate” (spune frumos cineva), cu timpul ele se agravează, se cronicizează şi omul nu mai poate fi vindecat; el este stăpânit de orgoliu, lăcomie, de răutate și ură, contaminând pe cei din jurul său. Iată de ce aceste „mici păcate” nu trebuie trecute cu vederea, ci trebuie luate în seamă dintr-un început și aflată cauza care le provoacă. Efect-cauză, cauză-efect!

Ce trebuie sa facem pentru a scapa de ura ce o purtam cuiva ? Cum scapam de aceasta boala ? Sincer nu am nici o idee, nu stiu sa raspund la aceste doua intrebari. Stiu doar ca ura ne distruge. Ne distruge pe noi si pe cei apropiati noua. Ura ne face din oameni, “neoameni”.